Surse oficiale · Nu este un site al Guvernului României
Implică-te

Căutăm oameni. Nu dosar cu șină.

Răspunsuri.net este un experiment pentru un viitor România.gov: inteligența artificială citește site-urile instituțiilor ca tu să nu mai deschizi al patrulea PDF scanat strâmb. Îl construim cu oameni care cred că un formular nu ar trebui să ceară un doctorat.

Programatori

Rust, JavaScript sau doar răbdarea de a citi un PDF de 300 de pagini fără să plângi. Plânsul e permis, dar în commit-uri separate.

Juriști și funcționari

Cineva trebuie să ne spună când o regulă s-a schimbat peste noapte. Voi aflați primii, de obicei de la colegul de la ghișeul 3.

Veterani ai cozilor

Ai plecat acasă fără ștampilă? Ești expertul de care avem nevoie. Spune-ne unde s-a rupt firul și reparăm ghidul.

Oameni care scriu clar

Traducem din limba de lemn în română. Dacă „se va proceda la” îți dă urticarie, ești omul nostru.

Lasă-ne un mesaj

Fără cont, fără copie legalizată, fără „reveniți mâine”. Doar un mesaj.

Nu scrie date personale în mesaj (CNP, telefon): le ștergem oricum, din principiu.